Într-o postare recentă a organizației independente de presă Novara Media se discuta propunerea lui Zack Polanski, noul lider al partidului britanic de stânga Green Party, de a limita prin lege raportul dintre salariul cel mai mare și salariul cel mai mic din interiorul unei companii la 10 la 1.

Cât este acum? 122 la 1. Un CEO primește în mână circa £200.000 pe lună, în timp ce angajatul mediu din aceeași companie primește aproximativ £2.500. O sărbătoare informală ținută joi, 4 ianuarie 2024, a marcat „Joia Barosanului” (Fat Cat Thursday), adică momentul când șefii celor mai mari 100 de companii au câștigat în primele 4 zile ale anului cât urma să câștige un angajat al lor tot anul!

Primul meu gând a fost să-mi imaginez cum ar fi primită o astfel de propunere, venită de la un partid stângist din România. Și imaginea constă în 2-3 paragrafe de înjurături și acuze presărate cu termeni precum „sexo-marxiști”, „tefeliști”, „Ursula”, „Stalin” sau „Ceaușescu” și sugestii că poate ar trebui să facă o excursie în Cuba să cânte „Tovarăși, frumoasă e viața!” unde toate salariile sunt egale.

Evident, nici în lumea vorbitoare de limbă engleză nu a fost primită prea bine propunerea: „Cum adică? Să câștige un angajat la supermarket £40.000 pe lună? Sau poate ar trebui să primească un ditamai CEO-ul cât un junior la o firmă de audit? Păi nu ar pleca altundeva în secunda doi? Înțelegem de ce un fotbalist câștigă milioane, dar nu acceptăm că și un CEO cu 340.000 de angajați merită la fel?”

Vom analiza în cele ce urmează perspectivele aparent ireconciliabile despre limitarea inegalității, vom vedea ce pericol ne paște dacă lucrurile continuă fără schimbări și vom vedea cum gândirea sistemică ne ajută să înțelegem că problemele complexe nu se pot „rezolva” pentru că nu toată lumea e de acord cum ar trebui să arate o soluție. 

Doar pentru că problemele nu se pot „rezolva”, nu înseamnă că situația nu se poate ameliora. Ce se poate face, cu lideri capabili în poziții de conducere în companii și guverne, sunt schimbări în bine, ceea ce Peter Checkland numește accommodations, cu alte cuvinte schimbări care sunt și dezirabile structural (ce ar trebui să facem, înțelegând situația) și cultural fezabile (ce se poate face astfel încât să fie acceptat de oameni și de cultura organizațională).

---

Cuprins:

• De unde vă vin, frate, ideile astea?
• Analizând perspective multiple prin diagramele SODA
• Importanța discuției – acumulări de capital si democrație
• Consecințele inegalității
• Beneficiile inegalității
• Concluzie

De unde vă vin, frate, ideile astea?

Propunerea este ieșită din comun pentru că nicio țară nu are astfel de legi și foarte puține companii susțin politici similare. În Elveția a fost o propunere de limitare prin lege a raportului la 12:1, respinsă prin referendum în 2013. Foarte puține companii impun un astfel de raport, exemplele remarcabile fiind corporația Mondragon cu 70.000 angajați din Spania și parteneriatul John Lewis, 74.000 angajați, care operează magazinele John Lewis și supermarketurile Waitrose în Marea Britanie. Mondragon impune un raport de 9:1, John Lewis de 75:1.

Think tank-ul non-profit american Economic Policy Institute a compilat date din baze de date ca Execucomp și echivalentul american al Ministerului Muncii, ajungând la graficul de mai jos, care arată că, dacă până prin anii ’70, raportul era de 20-50 la 1, acesta a explodat după 1990, cu tendința de creștere întreruptă doar temporar de câte-o criză financiară precum bula dot-com sau criza din 2008.

Tendința e clară: șefii își dublează veniturile la fiecare 2-3 ani, salariul angajatului mediu crește sub ritmul inflației. Deși povestea economică a României a fost complet diferită de cea vestică, începem și noi să intrăm în rândul lumii. Se poate vedea nu doar la companiile private, dar și la companii de stat, unele pe pierdere, unde șefii iau salarii de zeci de mii de euro.

„Vă raportez, tovarăși, că, în urma eforturilor depuse, la noi în fabrică absolut toți angajații câștigă peste media salarială pe unitate!”

^{(banc mai vechi)}

Așadar, avem de-a face cu o situație complexă. Unii, puțini, o duc din ce în ce mai bine, alții, din ce în ce mai mulți, nu prea. Iar când raportul va ajunge peste 1000 la 1, e posibil ca mizeria să nu mai poată fi ascunsă sub preș. Daca în prezent încă mai există joburi plătite destul de bine, în viitor, chiar si fără „ajutorul” inteligenței artificiale, puterea de cumpărare a celor mai mulți va scădea. Problema e că orice schimbare în bine este blocată de faptul că cele două tabere nu mai împărtășesc aceeași realitate. „Cei de sus” își justifică veniturile prin „piață” și „responsabilitate”, chiar și când „piața” este una captivă, cum e cazul companiilor de stat. „Cei de jos” văd în aceleași venituri o nedreptate strigătoare la cer.

Fără a aduce aceste perspective divergente la aceeași masă și a le valida, orice soluție propusă va fi inevitabil greșită. Ea va fi percepută de majoritate nu ca o rezolvare, ci ca o simplă continuare a problemei sub o altă formă, adâncind și mai mult neîncrederea.

Analizând perspective multiple prin diagramele SODA

Așa cum punctează dr. Martin Reynolds, unul din cei trei piloni ai gândirii sistemice presupune să luăm în considerare perspective multiple (ceilalți doi fiind: înțelegerea interrelațiilor și judecățile de demarcare). Ce înseamnă asta? Și, în primul rând, de ce m-ar interesa perspectiva altora? Eu o am pe-a mea, cred în ea, că doar eu mi-am format-o, deci, clar, cred că e mai bună, mai informată. Ce lucruri noi aș putea să aflu?

Adevărata înțelegere a perspectivelor multiple înseamnă să treci de la întrebarea „ce spune cineva?” la „de ce este logic pentru ei să spună asta?”. Cu alte cuvinte, care sunt scopurile lor, care sunt asumpțiile și viziunile lor (worldviews), care sunt legăturile cauzale invocate sau subînțelese?

Pentru a avea o abordare sistematică în situațiile complexe cu perspective multiple, profesorii din Australia și Marea Britanie, Fran Ackermann și Colin Eden, au dezvoltat o tehnică numită Strategic Options Development and Analysis (SODA), care folosește un instrument numit hartă cognitivă (cognitive map), menit să evidențieze procesul de gândire al unei persoane.

Cum poți crea o hartă cognitivă în 5 minute, luând ca exemplu propunerea de limitare a diferențelor salariale:

1. Pornește de la ceea ce propune o persoană și scrie propunerea pe o foaie albă: Vrem să impunem un raport maxim de 10 la 1.
2. Pentru claritate, formulează propunerea incluzând și opusul: Vrem să impunem un raport maxim de 10 la 1, în loc să lăsăm rapoartele salariale neîngrădite. Pe diagramă, pentru lizibilitate, se separă cele două clauze cu puncte de suspensie. „…” înseamnă „în loc să… / în loc de…”.
3. Listează motivele exprimate sau implicite: pentru reducerea inegalității, pentru reducerea sărăciei și a tensiunilor sociale.
4. Unește propunerea (ce?) cu obiectivele (de ce?) prin săgeți, pentru a indica legătura cauzală: vrem un raport de 10 la 1 care va duce la reducerea inegalității.
5. Listează mijloacele (cum?) prin care propunerea se poate implementa: prin modificări în legislația muncii, prin modificarea regimului de taxe și impozite.
6. Unește mijloacele (cum?) cu propunerile (de ce?) prin săgeți: modificăm legislația pentru a impune raportul de 10 la 1.
7. Descoperă ce alte propuneri se mai pot subînțelege din propunerea verbalizată. Ce obiective susțin, ce mijloace presupun? Adaugă săgeți cauzale.
8. Împarte diagrama în trei zone prin linie punctată pentru a separa opțiunile, direcțiile strategice și obiectivele.

Urmând acești pași, se creează o hartă cognitivă cu o organizare ierarhică în Obiective, Direcții strategice și Potențiale opțiuni, care arată și legăturile cauzale. Cu alte cuvinte, avem o hartă a perspectivei unei persoane, atât cât poate fi ea înțeleasă. Combinând astfel de hărți cognitive cu perspective diferite, se poate obține o hartă cauzală (causal map), care surprinde o situație problematică din mai multe perspective relevante. Au fost dezvoltate ulterior și unele modele informatice pentru analiza harților cauzale. (exemplu: Collins et al., 2023).

Am inclus în harta cauzală de mai jos cele două perspective pro și contra menționate în video-ul Novara. Culorile roșu și albastru sunt folosite pentru a identifica mai ușor perspectivele considerate tradițional de stânga sau de dreapta.

Atunci când încerci să înțelegi cu adevărat o perspectivă opusă, fie că ești „de stânga” sau „de dreapta”, începi să vezi că nu „de-ai dracu’” sau „de proști ce sunt” iau deciziile cei din tabăra opusă, ci în funcție de anumite scopuri și pe baza unor viziuni asupra lumii, care nu pot fi catalogate nici complet bune, nici complet rele. Ele trebuie însă reconciliate dacă vrem să trăim în aceeași țară. Orice unelte ar folosi un lider, ori secera și ciocanul, ori drujba, dacă nu ține cont de perspectivele celorlalți vor apărea tensiuni sociale.

Importanța discuției – acumulări de capital si democrație

Așa cum punctează articolul Economic Policy Institute citat mai sus, compensațiile directorilor executivi nu par să reflecte atât o creștere a productivității companiilor pe care le conduc, cât abilitatea lor să obțină concesii din partea consiliilor de administrație.

În articolul din 2022, profesorii Hope și Limberg de la renumita London School of Economics vorbesc despre scăderea taxării bogaților din ultimii 50 de ani. De asemenea, ei critică abordarea actuală numită „trickle-down economics” din toate economiile avansate, care pleacă de la asumpția că, dacă cei bogați devin și mai bogați, cumva banii vor genera o creștere economică. Gary Stevenson vorbește și el în lucrarea de master de la Oxford despre inegalitatea crescândă și potențialele consecințe, propunând și un model matematic care analizează mecanismul prin care inegalitatea poate influența parametrii macroeconomici și vice versa. Chiar și Rezerva Federală din SUA spune că bogații consumă un procent mult mai mic din câștiguri decât un om normal, ceea ce explică acumularea de capital și lipsa de creștere economică. În Marea Britanie, grupul de multimilionari Patriotic Millionaires UK susține taxarea averilor mai mari de £10 milioane, recunoscând că acumularea extremă de avere duce la instabilitate economică, creează diviziune și distruge planeta. Mai pe românește, aproape toată lumea e de acord că „ban la ban și păduche la păduche trage”.

Folosind o diagramă CLD mult simplificată comparat cu modelul lui Gary Stevenson, putem înțelege cum funcționează această acumulare de capital în rândul celor bogați, consecința evidentă fiind creșterea inegalității. Pe scurt, cu cât ai mai mulți bani și mai multe active (asseturi), pe lângă faptul că poți investi și-ți poți mări averea, ai și influență politică mai mare, deci te poți asigura că regimul de taxe, beneficii pentru firmele tale și „lacune” legislative funcționează în favoarea ta.

În SUA, activitatea de lobby este atent reglementată printr-o lege din 2007. Cu toate acestea, tot în SUA există comitetele Super PAC, care pot strânge sume nelimitate de bani pentru publicitate electorală, cu condiția să nu se coordoneze direct cu candidatul. Și în Marea Britanie, deși există legi care reglementează lobby-ul, fenomenul de revolving door, adică rotirea de cadre între politicieni și companii private, este în floare: Nick Clegg, numărul doi în guvernul David Cameron, a ieșit din politică și a fost numit vice-președinte de comunicare la Facebook. George Osborne, ministrul de finanțe din același guvern, a ieșit din politică și s-a angajat consilier part-time la fondul de investiții BlackRock.

România are și ea Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, însă, mulți ar spune, influența politică funcționează mai degrabă prin subtilul mecanism al lui „să facem să fie bine”.

Am văzut că actualele sisteme economice din multe economii majore duc la creșterea inegalității. Dar care este, de fapt, problema cu inegalitatea?

Consecințele inegalității

În anul 2009, profesorii britanici Richard Wilkinson și Kate Pickett au publicat cartea The Spirit Level care a ajuns un best-seller internațional, deși nici autorii nu se așteptau, fiind plină de grafice și statistici. Subiectul abordat este inegalitatea și ce impact are ea asupra multor aspecte sociale și medicale. Concluziile sunt listate mai jos.

Cu cât inegalitatea e mai mare, cu atât…

• Sănătatea populației e mai precară (diabet, obezitate, sănătate mintală).
• Problemele de mediu sunt mai grave.
• Încrederea în alții și coeziunea socială sunt mai mici.
• Mortalitatea infantilă e mai mare.
• Consumul de droguri e mai mare.
• Speranța de viață scade.
• Numărul de crime crește.
• Nivelul de educație scade.

În cartea din 2009, autorii observaseră corelări dintre nivelul inegalității și diverși indicatori socio-economici. Ulterior, într-un studiu din 2015, ei argumentează că sunt satisfăcute și criteriile standard folosite în epidemiologie prin care corelarea care respectă anumite standarde poate fi considerată legătură cauzală: consistență, succesiune temporală, fenomenul biologic e plauzibil și au fost excluse explicații alternative.

La 15 ani de la publicarea cărții, concluziile rămân valide, dar inegalitatea continuă să crească. Cartea a fost criticată de mulți, cercetătorul Christopher Snowdon publicând și o întreagă carte în care numește The Spirit Level „noua teorie despre tot a stângiștilor”, acuzându-i de trunchierea informațiilor și alegerea selectivă (cherry picking) a datelor. Wilkinson și Pickett au răspuns ulterior la critici și își susțin în continuare teoria, iar consensul academic pare să fie că, într-adevăr, inegalitatea pare să fie corelată cu multe probleme sociale și medicale.

Beneficiile inegalității

Nu putem încheia o postare despre perspective multiple, concentrată pe inegalitate, fără să menționăm argumentele opuse. Așa cum se vede din diagrama SODA de mai sus, există și motive pentru care unii consideră inegalitatea benefică și ele sunt de înțeles, poate chiar convingătoare. Chiar în cartea The Spirit Level, concluzia nu este că trebuie să avem toți salarii egale, ci că inegalitatea excesivă este dăunătoare, deci mult mai nuanțat. Chiar dacă noi credem cu tărie în ceva, e posibil ca și alte perspective să fie valide, dacă pleacă de la valori și scopuri diferite.

Care sunt, deci, beneficiile inegalității?

• Stimulente pentru inovație și productivitate – Societățile cu un anumit grad de diferențiere a veniturilor pot încuraja spiritul antreprenorial și progresul tehnologic. 
• Investiții majore – Concentrarea bogăției permite investiții de mare amploare în afaceri, infrastructură și tehnologie. O singură companie din SUA, o țară cu inegalitate mare, Nvidia, are capitalizarea mai mare decât bursele din Germania, Franța și Marea Britanie împreună. Tesla valorează mai mult decât toate celelalte companii auto împreună. Alte două companii americane, OpenAI și SpaceX, atrag investiții de sute de miliarde de dolari, fiind în topul celor mai valoroase companii nelistate la bursă. 
• Recunoașterea diferențelor de competențe și efort – Inegalitatea reflectă diversitatea competențelor, a educației și a efortului. O anumită inegalitate este inevitabilă și, probabil, justificată, dacă reflectă diferențe meritocratice, nu privilegii structurale sau discriminare.
• Libertatea de alegere și diversitatea stilurilor de viață – În societățile liberale, inegalitatea permite exprimarea preferințelor individuale. Oamenii pot alege să sacrifice venituri pentru a obține mai mult timp liber, siguranță sau o muncă cu sens. O egalitate totală ar putea necesita restricționarea libertății sau impunerea uniformității.
• Filantropia și dinamismul sectorului privat – Persoanele cu avere mare pot finanța prin fundații caritabile inovația, cultura și proiectele sociale dincolo de ceea ce pot gestiona guvernele.

Concluzie

Pentru mulți dintre noi, există tendința de a-i percepe pe cei cu opinii diferite ca fiind pur și simplu bătuți în cap. Este normal, ne vine instinctiv. Dar, așa cum susține Richard Paul, egocentrismul, tendința naturală, înnăscută a minții umane de a vedea și judeca lumea dintr-o perspectivă îngustă, centrată pe sine, este una din principalele bariere pentru gândirea critică.

A încerca să înțelegem în profunzime și perspective diferite, incluzând sistemul de valori din care izvorăsc și scopurile urmărite, poate părea o înfrângere, așa cum percepem în mod natural când simțim că nu avem dreptate. 

Dar, în realitate, situația este de win-win: noi vom înțelege realitatea mai bine și vom fi mai deschiși la dialog cu cei percepuți ca fiind din tabăra opusă, fie că sunt nicușoriști versus suveraniști, fie că sunt liberali versus socialiști. Diagramele SODA sunt un instrument care ne ajută să modelăm astfel de ciocniri de viziune. Dar, până să ajungem acolo, e nevoie de deschidere, dialog și umilință intelectuală, deci de unul din cei 3 piloni ai gândirii critice despre care vorbește video-ul nostru.

Tu când ai ascultat ultima dată perspectiva cuiva care nu era de acord cu tine?

---

Primim zilnic comentarii de la boți care fac reclamă la crypto și cazinouri. Ne-am bucura să auzim o perspectivă nouă a unor oameni. Vă invităm la o discuție în secțiunea de comentarii.