Vom analiza dezbaterile electorale prezidențiale recente din România din perspectiva gândirii critice. Pentru a înțelege mai bine criteriile după care evaluăm prestațiile participanților, vrem să clarificăm termeni precum „echitate intelectuală”, care se referă la disponibilitatea de a trata toate punctele de vedere cu obiectivitate și onestitate; „gândire în sens slab”, care descrie folosirea abilităților critice într-un mod partizan, pentru a susține propriile interese; și „gândire în sens puternic”, care presupune aplicarea consecventă a standardelor intelectuale asupra propriilor idei și asupra celor ale altora, urmărind sincer adevărul. De asemenea, explicăm termenii „sofism”, care desemnează un raționament fals sau înșelător folosit deliberat pentru a convinge, și „socratic”, care se referă la o abordare bazată pe întrebări menite să testeze și să clarifice gândirea, inspirată de metoda filosofului Socrate.

Cuprins

• Echitatea intelectuală (fairmindedness)
• Gândirea critică în sens slab
• Gândirea critică în sens puternic
• Istoricul conceptelor de gândire critică în sens puternic vs. sens slab

Echitatea intelectuală (fairmindedness)

Echitatea intelectuală („fairmindedness”), este o dispoziție cultivată a minții și o componentă a gândirii critice care permite unui gânditor să trateze toate perspectivele relevante pentru o problemă într-o manieră obiectivă. Aceasta presupune conștientizarea necesității de a trata toate punctele de vedere în mod egal, fără a se referi la propriile sentimente sau interese egoiste, sau la sentimentele sau interesele egoiste ale prietenilor, companiei, comunității. Echitatea intelectuală presupune respectarea standardelor intelectuale (precum acuratețea și logica solidă), nefiind influențată de avantajele personale sau ale grupului propriu. Este considerată un standard intelectual esențial în sine. 

Gândirea critică în sens slab

Gândirea critică în sens slab descrie gânditorii care folosesc abilități intelectuale de bază ale gândirii critice în principal pentru a servi intereselor lor egoiste sau ale grupului lor. Această gândire este considerată „slabă” deoarece, deși poate funcționa bine pentru gânditor în anumite privințe, lipsesc anumite abilități și valori importante ale gândirii critice de nivel superior. Cel mai semnificativ, aceasta nu ia în considerare, punctele de vedere care contrazic propriile convingeri.

Gânditorii critici în sens slab sunt adesea comparați cu sofiștii, implicându-se în „gândirea critică sofistică”, care este arta de a câștiga argumente indiferent de problemele din gândirea utilizată. Ei folosesc retorica, emoțiile și trucuri într-un mod intelectual abil pentru a manipula sau înșela oamenii în a accepta raționamente slabe. Tendințele lor pronunțate includ:

• A nu aplica aceleași standarde intelectuale nici pentru sine, nici pentru cei pe care îi percepe ca fiind din propria tabără, comparativ cu standardele pe care le aplică celor care le sunt adversari.
• A nu înțelege sau a nu lua în considerare în mod empatic punctele de vedere sau cadrele de referință diferite de ale lor.
• A tinde să gândească monologic (într-o singură perspectivă îngustă).
• A folosi abilități intelectuale selectiv și auto-înșelător pentru a sprijini interese egoiste.
• A aplica gândirea critică pentru a găsi imperfecțiuni în raționamentele altora și a le respinge înainte de a le analiza detaliat.
• A justifica sistematic propria gândire irațională prin raționalizări extrem de sofisticate.

Majoritatea oamenilor sunt „gânditori critici slabi”.

Gândirea critică în sens puternic

Gândirea critică în sens puternic este contrastată cu gândirea în sens slab. Ea este definită ca gândirea echitabilă. Gânditorii critici în sens puternic se străduiesc să fie echitabili și folosesc gândirea într-o manieră etic responsabilă.

Principalele caracteristici și cerințe ale gândirii critice în sens puternic includ:

• Formarea unei atitudini echitabile din punct de vedere intelectual odată cu însușirea competențelor de bază ale gândirii critice.
• Exersarea empatiei intelectuale prin explorarea sinceră a perspectivelor contrare, cu scopul de a le înțelege și a le aprecia valoarea.
• A asculta cu atenție și interes argumente pe care nu le susțin personal.
• A manifesta imparțialitate aplicând standarde identice de verificare și demonstrare atât pentru sine, cât și pentru ceilalți, inclusiv adversari ideologici.
• A-și pune la îndoială propriile scopuri, dovezi, concluzii, implicații și puncte de vedere cu aceeași rigoare cu care le pun la îndoială pe ale altora.
• A-și schimba opiniile atunci când sunt confruntați cu raționamente mai bune sau când alte idei se dovedesc mai raționale sau valide.
• A folosi gândirea într-un mod etic și rezonabil, nu pentru a manipula pe alții și a ascunde adevărul.
• A dezvolta virtuți intelectuale sau trăsături ale minții. Aceste virtuți permit gânditorilor să înțeleagă, cu bună-credință, toate punctele de vedere relevante pentru o problemă complexă înainte de a ajunge la concluzii.
• A conștientiza cât de greu este să înțeleagă perspective diferite de ale lor și a fi dispuși să depună efortul necesar pentru a depăși tendințele egocentrice.
• A reflecta constant în mod dialogic (mod de a gândi care presupune examinarea unei probleme sau a unei idei din mai multe perspective, ca și cum ai purta un dialog interior (sau exterior) între puncte de vedere diferite) asupra problemelor esențiale și personale.
• A utiliza abilități de gândire critică pentru a analiza propriile gânduri, credințe și acțiuni, inclusiv cele mai adânci prejudecăți, erori și concepții greșite, contestând astfel tendințele egocentrice și sociocentrice.

Termenul „gânditor critic socratic” este utilizat în contrast cu „gânditorul critic sofist” și se referă la acea persoană care aplică gândirea critică pentru a construi raționamente echitabile, având grijă să evite înșelătoria și manipularea. Gânditorii critici veritabili sunt angajați în mod constant în dezvoltarea virtuților intelectuale.

Istoria conceptelor de gândire critică în sens puternic vs. sens slab

Richard Paul este recunoscut pentru dezvoltarea ideilor despre gândirea critică pe o perioadă de aproximativ patruzeci de ani. El este notabil mai ales pentru introducerea conceptelor de „echitate intelectuală” (fair-mindedness) și de gândire critică „puternică” în tradiția gândirii critice.

Conform concepției lui Paul, gândirea critică „în sens puternic” cere gânditorului să trateze cu aceeași seriozitate și rigurozitate presupunerile și perspectivele care diferă radical de ale sale, la fel ca pe cele proprii. El recunoaște că acest lucru „nu este ușor de realizat”.

Linda Elder este psiholog educațional și director executiv al Centrului pentru Gândire Critică, unde Richard Paul a fost director de cercetare și dezvoltare profesională. Elder este o autoare foarte publicată și apare frecvent menționată ca parteneră și co-autoare alături de Paul. Activitatea lor comună este adesea denumită „Cadrul Paul-Elder pentru Gândire Critică™”. Deși Paul este identificat ca inițiator al distincției între sens slab și sens puternic, conceptul face parte integrantă din cadrul pe care l-au dezvoltat împreună. Elder a elaborat, de asemenea, o teorie originală privind stadiile dezvoltării gândirii critice, pe care ulterior a extins-o în colaborare cu Paul.