Am evitat prăpastia în 2025. Ce facem până în 2028?

Evenimentele recente din România, în care un număr semnificativ de alegători au optat pentru o direcție mai puțin liberală, m-au făcut să mă gândesc la Ungaria, țara noastră vecină. Acolo, în ultimii ani, am asistat la o transformare profundă a regimului politic, o trecere graduală de la democrație liberală la un model iliberal – un proces care păstrează formele democratice, dar le golește de conținut. Aceasta înseamnă că, în exterior, regimul politic arată încă precum o democrație – există alegeri, partide politice, parlament, instanțe, presă – dar în realitate, aceste instituții nu mai funcționează democratic (vedem mai jos de ce).

Analizând lucrări precum – Measures against right-wing extremism in an illiberal populist country: The case of Hungary, Extremism vs. Democracy in Central Europe: Issues, Experiences, Challenges, The Hungarian Patient,  – apar câteva întrebări esențiale:

1. Ce înseamnă, concret, un regim iliberal?
2. Este Ungaria un astfel de regim?
3. Cum a ajuns Ungaria in acest punct?
4. Totuși de ce ar trebui să ne pese nouă în România că am putea avea un regim iliberal?
5. Ce putem învăța din acest model pentru a evita repetarea lui în România?

1. Ce înseamnă, concret, un regim iliberal?

Un regim iliberal – caracterizat în special ca populism iliberal – poate fi definit prin mai multe trăsături esențiale:

Subminarea democrației păstrând o fațadă democratică
O definiție centrală a iliberalismului este subminarea democrației prin golirea de conținut a instituțiilor democratice, menținând în același timp o aparență de normalitate democratică. Aceste regimuri păstrează instituții precum parlamentul sau instanțele de judecată doar formal, dar le folosesc în principal pentru a-și perpetua propria putere. Deși există limitări serioase, anumite proceduri democratice continuă să funcționeze în astfel de regimuri.

Concentrarea puterii și slăbirea instituțiilor
Regimul iliberal slăbește semnificativ echilibrul puterilor și elimină principiul separației acestora. Puterea este adesea concentrată în mâinile prim-ministrului, iar instituțiile independente sunt eliminate sau grav afectate. Acest lucru transformă sistemul într-un regim profund centralizat și iliberal. Instituții precum Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Autoritatea pentru Protecția Datelor, Curtea de Conturi sau Parchetul General pot fi compromise sau populate cu loiali puterii, fiind folosite ca puncte de blocaj împotriva unor guverne viitoare care nu fac parte din partidul dominant.

Subminarea statului de drept și a libertăților
Politica iliberală subminează în mod intenționat libertățile civile, statul de drept, procedurile democratice și normele constituționale. Principii fundamentale ale dreptului constituțional, cum ar fi respectul pentru proprietatea privată sau securitatea juridică, pot fi puse sub semnul întrebării. Pot apărea restricții privind drepturile sociale, libertatea presei, dreptul la întrunire, libertatea religioasă, libertatea educației și autonomia administrației locale.

Politici excluzioniste și de securitizare
Politicile iliberale caută legitimitatea și își mențin puterea prin transformarea anumitor grupuri – interne sau externe – în „dușmani”, utilizând frica și polarizarea ca instrumente politice. Actorii politici iliberali-populiști sunt în mod intrinsec excluzivi. Cetățenia este adesea definită pe baze etnice (albe), pentru a privilegia grupul dominant. Aceste regimuri pot securitiza anumite grupuri sociale sau etnice, inclusiv minorități, tratându-le ca amenințări.

Ce înseamnă să securitizezi?

Termenul-cheie- “securitizare” este un termen din teoria relațiilor internaționale și studiile de securitate. 

Concret, înseamnă transformarea unei chestiuni politice normale într-o problemă de securitate, ceea ce justifică măsuri excepționale (de ex. supraveghere, restricții de drepturi, represalii).

Regimurile autoritare sau iliberale pot prezenta anumite grupuri sociale sau etnice (de exemplu, minorități religioase, etnice, emigranți sau LGBTQ+) ca fiind periculoase sau „problematice” pentru securitatea națională, ordinea publică sau valorile tradiționale. În loc să fie tratați ca cetățeni cu drepturi egale, ei sunt etichetați ca amenințări și transformați în „dușmani interni”.

Valori autoritare și tactici de control
Iliberalismul adoptă de regulă valori autoritare. Aceste regimuri pot folosi forța, evită consultarea publică și practică o politică de tip „totul sau nimic”. Adesea folosesc o retorică naționalist-populistă, sau anti-UE, apelând la teorii ale conspirației și la resentimente istorice. Pot monopoliza presa, în special cea online și pot remodela sistemul electoral pentru a-și asigura controlul pe termen lung.

Contextul de apariție
Un astfel de regim poate apărea chiar și în sisteme democratice deja consolidate, ca reacție la o criză a reprezentării democratice. În Europa Centrală și de Est, acest fenomen poate fi influențat de structuri moștenite din vechile regimuri comuniste și de o bază socială și intelectuală fragilă pentru cultura democratică.

Deși aceste regimuri sunt adesea autoritare, unii cercetători le văd mai degrabă ca populiste decât pur autoritare. Termenul de regimuri hibride este folosit pentru a descrie sisteme politice care păstrează formal instituțiile democratice, dar le manipulează pentru a rămâne la putere. Anumiți analiști disting între „democrații iliberale” și „autoritarisme competitive”, susținând că primele nu mai sunt, de fapt, deloc democrații.

Acestea sunt caracteristicile unui regim iliberal. Să vedem mai departe dacă Ungaria se înscrie în această categorie.

2. Este Ungaria un regim iliberal?

Există dovezi substanțiale care susțin caracterizarea Ungariei, sub guvernarea Fidesz, ca fiind o țară iliberală.

Iată principalele puncte care susțin această caracterizare:

Etichetare explicită:

Mulți dintre autorii studiați descriu în mod explicit regimul actual din Ungaria ca fiind „iliberal” sau „populist iliberal”. Guvernul condus de Viktor Orbán este, de asemenea, descris în literatura de științe politice ca fiind „populist, anti-democratic, de extremă dreapta, naționalist și, în unele privințe, autoritar”.

Iliberalismul regimului Orbán constă în subminarea democrației prin golirea instituțiilor de conținut, păstrând totodată o fațadă democratică. Această abordare apare în sisteme democratice consolidate, adesea ca răspuns la o criză de reprezentare democratică.

Iată care au fost pașii parcurși de Ungaria in ultimii ani.

Subminarea instituțiilor democratice și a statului de drept:

• Guvernul a modificat semnificativ infrastructura juridică, socială și politică a țării de la venirea la putere în 2010.
• A slăbit profund echilibrul puterilor și a eliminat principiul separării puterilor.
• Puterea s-a concentrat în mâinile prim-ministrului, care a urmărit centralizarea și personalizarea conducerii politice.
• Statul democratic a fost preluat de un grup mic și coerent de antreprenori politici care folosesc instituțiile statului în interes propriu.
• Eliminarea instituțiilor independente a transformat sistemul într-un regim profund centralizat și iliberal, depășind modelul democrației majoritare.
• A avut loc o „lovitură de stat constituțională” care a dus la o „constituție de partid unic”. Noua Lege Fundamentală a fost redactată în secret, adoptată doar cu voturile partidului de guvernământ și nu reflectă un consens național.
• Constituția slăbește instituții menite să controleze puterea guvernamentală, cum ar fi Curtea Constituțională, și limitează accesul la acestea.
• Instituții de control precum Avocatul Poporului și Autoritatea pentru Protecția Datelor au fost compromise. Curtea de Conturi și Parchetul General sunt conduse de loiali Fidesz cu mandate lungi, având potențialul de a bloca guvernele viitoare care nu aparțin Fidesz.
• Principiile de bază ale dreptului constituțional – cum ar fi respectul pentru proprietatea privată, libertatea contractului și securitatea juridică – sunt puse sub semnul întrebării. (De exemplu guvernul a naționalizat pensiile private, obligând oamenii să intre în sistemul de stat, acțiune văzută ca un comportament al guvernului „asemănător unui polițist devenit hoț”, punând mâna pe averea oamenilor. Deși Curtea Constituțională exista în continuare, a rămas tăcută în această privință. Naționalizarea efectivă a pensiilor private a dus, de asemenea, la intentarea a 8.000 de cazuri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.)
• Procesul legislativ este marcat de „tactici de blitzkrieg” – legile sunt adoptate rapid, fără dezbateri reale, fără consultări profesionale sau evaluări de impact, contrazicând principiul unei democrații parlamentare bazate pe dezbateri publice.
• Drepturile sociale, libertățile civile, dreptul la grevă, la întrunire, la libertate religioasă, libertatea educației și autonomia administrației locale au fost restrânse.

Controlul și manipularea mass-mediei:

• Guvernul a consolidat controlul asupra mass-mediei publice și comerciale.
• Posturile publice de radio și televiziune au fost înlocuite cu unele susținute de stat.
• Noile legi privind mass-media au creat o autoritate (NMHH) dominată de loialiști Fidesz, cu puteri de a aplica amenzi mari, ceea ce poate duce la autocenzură.
• Presa apropiată de guvern a contribuit la ascensiunea extremei drepte și la normalizarea discursului rasist și anti-LGBT.
• Există temeri privind autocenzura jurnaliștilor, din cauza fricii de represalii.
• Mass-media finanțată de stat sub-raportează sau ignoră complet activitățile opoziției și protestele de masă.
• Colonizarea mediatică de partid unic nu permite controale interne și limitează sever libertatea presei.

Politici excluzioniste și de securitizare:

• Politica iliberală caută legitimitate prin crearea unor „dușmani interni” și utilizarea fricii și polarizării.
• Cetățenia este definită adesea pe baze etnice (albe), pentru a privilegia și proteja un anumit grup.
• Noul Curriculum Național reflectă orientarea ideologică a guvernului, promovând o identitate națională maghiară exclusiv etnică și o viziune negativă asupra islamului.
• Practica inversării acuzațiilor de infracțiuni motivate de ură, aplicându-le minoritarilor, este o caracteristică a politicii de securitizare. Aceasta înseamnă că, în loc ca autoritățile sau societatea majoritară să recunoască faptele de ură îndreptate împotriva minorităților (ex: rasism, xenofobie, homofobie), ele îi acuză chiar pe membrii minorităților că ar comite astfel de infracțiuni.
  Este, așadar, o răsturnare a responsabilității, în care minoritarii (de obicei victime) sunt prezentați ca agresori.
• Politicile guvernamentale discriminează frecvent minoritățile, cum ar fi comunitatea romă.

Slăbirea societății civile:

• Actorii societății civile independente sunt supuși unei presiuni constante, fiind limitați în finanțare și capacitate de acțiune, în special dacă se opun ideologiei guvernamentale.
• Sectorul civic poate fi descris ca fiind „capturat de stat și biserică”.
• Organizațiile civice au devenit dependente de fonduri de stat sau controlate de stat. Ele au fost reduse la organizații docile, parte a unei „benzi transportoare” într-o societate autoritară. Aceasta înseamnă că aceste organizații nu mai funcționează ca actori independenți, care pun întrebări, contestă abuzuri sau promovează participarea democratică. În schimb, au devenit rotițe într-un sistem controlat de stat, care doar transmit sau implementează fără opoziție directivele autorităților. Ele nu mai generează inițiative proprii, ci doar „transportă” mai departe, în mod obedient, deciziile sau narațiunile regimului.

Compararea cu regimuri autoritare/hibride:

• Regimul poate fi comparat cu „regimuri hibride” care păstrează instituții democratice doar formal, dar le folosesc pentru a-și perpetua puterea – inclusiv prin monopolizarea presei și reformarea sistemului electoral.
• Comportamentul și politicile prim-ministrului pot fi comparate cu cele ale lui Aleksandr Lukașenko din Belarus, inclusiv în utilizarea forței, evitarea consultării, polarizarea extremă și politica de tip „câștigătorul ia totul”.
• Sistemul poate fi descris ca o „versiune distorsionată a guvernării majoritare” sau un „stat semi-democratic”.

3. Dar cum a ajuns Ungaria in acest punct?

Situația din Ungaria nu este rezultatul exclusiv al acțiunilor unui singur lider, ci implică o interacțiune complexă între guvern și reacțiile publicului. Studiile analizate arată cum anumite caracteristici preexistente ale societății, combinate cu evenimente politice și economice, au creat un teren fertil pe care partidul de guvernământ l-a exploatat și modelat.

Iată cum publicul, atât educat, cât și needucat a contribuit la traiectoria Ungariei, alături de acțiunile guvernului:

Vulnerabilități și atitudini preexistente în societate

• Societatea ungară, datorită istoriei sale, manifesta o cerere populară ridicată pentru paternalism și un stat puternic, adică o parte importantă a populației are așteptări ca statul să joace un rol dominant, protector și autoritar. O „cerere” pentru asta înseamnă că oamenii își doresc un astfel de stat – nu se simt confortabil cu prea multă autonomie sau responsabilitate individuală și preferă să fie „ghidați” de o autoritate puternică. Istoria Ungariei (imperiul austro-ungar, perioada comunistă, tranziția grea după 1989) a creat o cultură politică în care mulți cetățeni au învățat să se bazeze pe stat pentru siguranță și locuri de muncă.
• Exista o neîncredere profundă în instituțiile politice și o ascensiune a atitudinilor anti-establishment. Acestea erau alimentate de „practica informalității”, prin care cetățenii se bazau pe rețele informale și soluții ocolitoare în locul instituțiilor formale, ceea ce a creat o dualitate între reguli și practici reale. Acesta este un fenomen frecvent întâlnit în societăți unde instituțiile formale (statul, legea, administrația) sunt slabe, birocratice, corupte sau pur și simplu ineficiente. În astfel de contexte, oamenii învață să se descurce „altfel”: contacte personale („știu pe cineva care mă poate ajuta”), mici favoruri sau mită, evitarea taxelor sau a procedurilor legale.
• „Partitocrația” – dominația partidelor politice asupra vieții publice – a dus la polarizare profundă și un „război civil rece” între stânga și dreapta, generând frustrare și ură față de politicieni. Acest termen, partitocrație, vine din italiană și înseamnă un sistem în care partidele politice controlează aproape tot: instituțiile statului, administrația, media publică, agenda publică etc.
  Într-o partitocrație, societatea civilă, cetățenii, organizațiile independente sau vocile critice au puțin spațiu de exprimare sau influență reală.
• Studiile indicau un nivel foarte ridicat de prejudecăți față de minorități, inclusiv față de romi și evrei – o atitudine care s-a dovedit rezistentă în timp și a făcut ca o parte semnificativă a populației să fie receptivă la ideile extremei drepte.

Legătura cu era lui János Kádár:

Această cerere (de stat puternic și paternalism) poate fi legată de perioada lui János Kádár (lider comunist între 1956–1988). Regimul Kádár a fost o „dictatură blândă”, în care cetățenii s-au obișnuit cu proceduri care făceau viața suportabilă, deseori navigând printr-un sistem de reguli informale și bazându-se pe conexiuni personale mai degrabă decât pe instituții oficiale. Această experiență istorică a creat o societate în care obediența era adesea simulată, iar supraviețuirea implica găsirea de portițe și rețele informale. 

Această istorie a generat o cultură politică marcată de prevalența practicilor informale și de lipsa responsabilității instituționale, contribuind la o dualitate între regulile formale și practicile reale.

„Iluziile atașate regimului Kádár” au făcut dificilă ruperea de această cultură politică. A existat o cerere de stabilitate, legată atât de moștenirea erei Kádár, cât și de frustrarea provocată de noul sistem capitalist haotic și de nedreptățile sale.

„Fenomenul partocrației” – în care partidele politice dominau viața publică și exercitau o influență excesivă – a condus la confruntări intense și la un „război civil rece” între stânga și dreapta, alimentând ura față de politicieni și față de politică în general. Acest lucru a erodat și mai mult încrederea în instituțiile democratice și a intensificat dorința pentru o conducere fermă și decisivă.

Ce înseamnă „Paternalism” și „Stat puternic” în acest context:

Așa cum am văzut mai sus, paternalismul reprezintă dorința pentru un stat care „are grijă de cetățeni”, în contrast cu accentul pe economia de piață și auto-responsabilitate. Acest concept este prezent și în unele partide populiste de dreapta din Occident. El include cererea pentru ordine și supunere față de autoritate. 

Alegătorii care vedeau guvernul anterior drept un „stat slab care nu putea menține ordinea” au resimțit o nevoie crescută de o majoritate clară și o conducere politică puternică. Promisiunea unui „stat puternic” a devenit atractivă.

In cadrul acestei dorințe există o preferință pentru „lideri curajoși, neobosiți și devotați, în care poporul are încredere”, în locul legilor și programelor politice.

Această viziune implică si așteptarea ca puterea politică să „îți ofere ceva” (paternalism), mai degrabă decât să cultive un consens în jurul bunăstării și dezvoltării.

Cum a contribuit această cerere la situația actuală a Ungariei:

Neîncrederea existentă în instituții și creșterea atitudinilor anti-sistem au creat un „teren fertil” pentru partidele cu poziții anti-establishment puternice. Promisiunea unui „stat puternic” a permis ca demersurile anti-democratice să câștige sprijin popular.

Popularitatea regimului Orbán poate fi explicată parțial prin comunicarea coordonată a guvernului despre beneficiile unei conduceri autoritare și prin politicile sale social-economice neortodoxe, inclusiv „paternalismul familiar de tip Kádárist pentru pensionari”. Acest discurs, alături de mesajele naționaliste și populiste, a captat cele mai largi segmente ale electoratului maghiar. Milioane de oameni au crezut în promisiunea că anumite practici democratice pot fi sacrificate în schimbul bunăstării economice oferite de un stat puternic. Concret, mulți cetățeni au acceptat sau chiar susținut ideea că nu e nevoie de o democrație deplină (libertăți, presă liberă, stat de drept), atâta timp cât statul le oferă siguranță economică: locuri de muncă, pensii, prețuri stabile, dezvoltare.

Guvernul a exploatat eficient anxietățile sociale, prejudecățile și neîncrederea deja existente.

Impactul crizelor politice și economice

Criza economică și financiară din jurul anului 2009, alături de criza politică declanșată în 2006 (când premierul a recunoscut că a mințit), au dus la o scădere dramatică a încrederii în guvern.

Această deziluzie și disperare generalizată a creat un teren propice pentru ascensiunea partidului Jobbik (partid de extrema dreapta), care promova o poziție radical anti-establishment.

În rândul populației a crescut dorința pentru un lider puternic și o majoritate stabilă, iar mulți au acceptat ideea că practici democratice pot fi sacrificate în schimbul promisiunii unei redresări economice.

Strategia Fidesz (partidul lui Viktor Orban)  și reacția publicului (sau lipsa reacției)

Fidesz a exploatat eficient aceste vulnerabilități și frustrări. Ei nu au rezolvat neapărat aceste probleme, ci le-au folosit inteligent ca instrument politic, pentru a câștiga sprijin. Partidul a oferit politici economice neoliberale pentru elite (taxe reduse pentru companii mari, privatizări, parteneriate cu elite economice fidele regimului, concentrare a resurselor în mâinile câtorva „oligarhi” apropiați de partid) și a promovat în același timp un discurs populist-etno-naționalist pentru clasele sărace: glorificarea trecutului maghiar, retorica împotriva migranților, Bruxelles-ului, sau „forțelor străine”, promisiuni de protejare a „omului simplu maghiar” împotriva „elitelor globale”, folosirea fricii și resentimentului față de minorități (ex. romi, migranți, LGBT). Vedem cum ideologia sa includea atât poziții anti-establishment cât și agresiune vocală față de minorități.

A preluat teme din programul Jobbik (partid de extrema dreapta), ceea ce a împins Fidesz într-o direcție mai conservatoare și a atras votanții naționaliști. Expresii ca „criminalitate țigănească” au fost adoptate în discursul public, legitimând astfel narațiuni extremiste chiar și în absența prezenței directe a Jobbik în media.

Strategia de comunicare a Fidesz a combinat naționalism, autoritarism, paternalism și populism, captând cel mai larg segment de electorat. Ideea statului puternic a rezonat cu cerințele publicului și a justificat derapajele antidemocratice.

Guvernul a restructurat activ opinia publică și controlul informației, colonizând mediile de informare, favorizând partidele de guvernământ și marginalizând opoziția.

În educație, curriculumul național a fost modificat pentru a promova o identitate națională exclusivistă, bazată pe etnicitate, o narațiune a victimizării și imaginea negativă a unor grupuri precum musulmanii, în loc de valori democratice sau gândire critică.

Rolul publicului educat și al opoziției (societate civilă)

Studiile cercetate descriu o „reacție imunitară” din partea societății civile: mișcări ca Milla, Solidaritatea, rețelele studențești (HaHa) și arta politică au apărut ca forme de rezistență și critică.

Acestea au încercat să corecteze disfuncționalități, să reducă prăpastia dintre societate și politică și să exercite control civic. Ele au promovat valori democratice, toleranță și gândire critică. Totuși, eforturile lor au fost slăbite de capturarea societății civile de către stat și biserică, lipsa finanțării independente și marginalizarea instituțională.

Mișcările de opoziție erau fragmentate, lipsite de unitate, și afectate de rivalități interne și neîncredere în politicienii consacrați. Controlul guvernamental asupra media și sistemului electoral le-a amplificat dezavantajul.

O parte a elitei educate (intelectuali, jurnaliști, analiști) a fost criticată pentru că și-a abandonat rolul critic, aliniindu-se la partide sau oferind analize superficiale. Mulți s-au simțit trădați, retrași în „bule online”, unde au găsit comunitate, dar nu au mai reușit să influențeze publicul larg.

Rolul publicului needucat și marginalizat 

Acest segment, afectat profund de politicile neoliberale și discriminare socială, a cunoscut sărăcire și marginalizare tot mai accentuate. Ei au devenit ținte ale discursului și violenței extremiste. Termeni ca „criminalitate țigănească” au fost ușor acceptați de un public deja prejudiciat. Sistemul politic, inclusiv structura de auto-guvernare a minorităților, a fost folosit pentru a controla politic romii, adesea prin intermediul unor lideri colaboratori. Situația economică disperată i-a făcut receptivi la soluții simpliste, chiar dacă acestea se bazau pe stereotipuri dăunătoare (de exemplu, că șomajul este cauzat de lene).

Eșuarea măsurilor de combatere în Ungaria

Studiul “Măsuri împotriva extremismului de dreapta într-o țară populistă iliberală: cazul Ungariei” constată că în Ungaria a existat și încă există o lipsă de strategie guvernamentală și politici coerente pentru combaterea extremismului de dreapta, care să acopere majoritatea domeniilor relevante de politică publică.

Analiza autorilor bazată pe documente de politică publică, interviuri cu experți și surse secundare, a clasificat măsurile în două categorii: juridice/represive și de gestionare a ordinii publice.

Măsuri juridice și represive:

Politici privind infracțiunile motivate de ură:
În Ungaria există legislație privind infracțiunile motivate de ură. Unele forme de cooperare între instituțiile statului (poliție, sistem judiciar) și actori civici (ONG-uri) au dus la îmbunătățirea aplicării legii, cum ar fi înființarea unei Rețele a Poliției pentru Infracțiuni de Ură și a unui protocol pentru identificarea și investigarea acestora. Cu toate acestea, în practică, instanțele nu identifică sau nu investighează frecvent motivațiile părtinitoare, clasificând incidentele drept contravenții minore, chiar și când autorii exprimă clar vederi extremiste. Există și cazuri de interpretare greșită, când legislația privind infracțiunile de ură este aplicată autorilor din rândul minorităților, și nu împotriva lor. Datele indică o creștere a incidentelor de acest tip din 2016 încoace. Practica de a întoarce acuzațiile împotriva minorităților reflectă o abordare de securitizare.

Măsuri împotriva violenței și terorismului de extremă dreapta:
Deși există reglementări legale care vizează grupările militante de extremă dreapta, experții intervievați și-au exprimat îngrijorarea că aceste legi servesc scopuri politice, mai degrabă decât să fie instrumente eficiente de combatere a extremismului de dreapta. La fel ca alte țări din Europa Centrală și de Est, Ungaria nu are o strategie națională dedicată pentru contracararea radicalizării și a terorismului, tratând aceste fenomene în cadrul strategiilor generale de securitate. Deși au loc anual arestări și urmăriri ale liderilor de extremă dreapta, poliția nu pare să investigheze în mod activ – potrivit experților. Deși monitorizează evenimentele organizate de grupări extremiste, autoritățile nu iau măsuri ferme împotriva lor. Anumiți membri ai acestor mișcări susțin chiar că sunt lăsați în pace de poliție și unii afirmă că există relații prietenoase, neoficiale, cu autoritățile.

Gestionarea ordinii publice (Prevenție):

Politici de prevenție (educație, programe):
Nu există politici guvernamentale pentru dezangajare, deradicalizare sau programe de ieșire din extremism. Există câteva inițiative la scară mică conduse de actori civici care promovează valori democratice și drepturile omului – în contrast cu valorile regimului actual – și care încearcă să combată normalizarea extremismului. Totuși, aceste inițiative sunt puternic presate de regimul iliberal și nu beneficiază de sprijin financiar guvernamental, ceea ce le limitează numărul, amploarea, impactul și capacitatea de a adapta programele în mod eficient, mai ales în contextul reticenței majorității școlilor de a coopera.

Curriculumul educațional:
Noul Curriculum Național de Bază (în vigoare din 2020) reflectă orientarea ideologică a guvernului populist iliberal, accentuând construirea unei identități naționale maghiare exclusiv etnice și prezentând maghiarii drept victime ale istoriei. Curriculumul nu lasă loc pentru predarea valorilor democratice și prezintă islamul într-o manieră negativă. Dominanța ideologică a regimului în educație face ca efectele preventive semnificative să fie improbabile.

Mass-media și comunicare:
Mass-media, în special cea apropiată de guvern, a contribuit la ascensiunea și normalizarea extremei drepte și a discursului rasist/anti-LGBT. Comentatorii conservatori apropiați de guvern folosesc un limbaj dezumanizant față de minorități, întărind retorica anti-minoritară și contribuind potențial la violență.

Vidra și Félix constată că, deși incidentele motivate de ură au crescut sub regimul iliberal, activitățile extremiste violente și militante puternice ale extremei drepte au scăzut. Totuși, ei argumentează că această scădere nu se datorează unor politici eficiente, ci strategiei politice manipulative a partidului aflat la guvernare. Inițiativele civice oferă o alternativă la abordarea de securitizare dominantă, dar impactul lor este limitat de mediul politic ostil. Aceasta înseamnă că organizațiile și acțiunile civice (ONG-uri, grupuri locale, activiști) încearcă să abordeze problemele sociale (inclusiv extremismul) într-un mod diferit de cel al statului, dar nu reușesc să aibă un impact semnificativ din cauza contextului politic autoritar și ostil în care operează.

Concluzie:

Ungaria a ajuns în situația actuală pentru că o forță politică (Fidesz) a știut să exploateze anxietățile, prejudecățile și neîncrederea existente, accentuate de crizele economice și politice. Apoi, a distrus treptat mecanismele de control democratic, a controlat discursul public prin media și educație și a slăbit societatea civilă independentă.

Deși au existat forme de rezistență din partea unei părți a publicului educat, eforturile au fost fragmentate și lipsite de sprijin, mai ales financiar. Publicul marginalizat – în special romii – a fost adesea atât victimă a discursului extremist, cât și obiect al controlului statal, ceea ce le-a redus capacitatea de a se opune direcției iliberale.

Prin urmare, publicul nu a fost doar un receptor pasiv, ci a fost activ modelat, divizat și (de)mobilizat în moduri care au servit intereselor partidului aflat la guvernare.

4. Totuși de ce ar trebui să ne pese de asta în România?

A te îngrijora că România ar putea deveni un regim iliberal, mai ales unul caracterizat de capitalism de cumetrie, așa cum s-a întâmplat în Ungaria, este extrem de important, deoarece acest tip de guvernare poate avea efecte profund negative asupra cetățenilor și societății. Iată de ce, pe baza surselor analizate:

Capturarea statului și capitalismul de cumetrie înseamnă că resursele publice servesc doar unui cerc restrâns

Regimul lui Viktor Orbán este o „variantă neortodoxă de capitalism de cumetrie”, în care statul democratic a fost preluat de un grup restrâns și coerent de „antreprenori politici” care îl folosesc în interes propriu. Această situație este denumită „capturare a statului”, în care instituțiile sunt privatizate simbolic de interese partizane, iar „statul de partid” este reînviat sub forma unei „familii de putere”.

Concret, în Ungaria:

• fonduri publice au fost redirecționate prin scutiri de taxe către domenii preferate (ex: sport);
• s-au cheltuit sute de milioane pe academii de fotbal apropiate de premier;
• au fost naționalizate fondurile private de pensii pentru a acoperi goluri bugetare.

Acest sistem favorizează elita aflată la putere și un cerc loial acesteia, în detrimentul majorității populației. 

Dacă România ar urma acest model, ar însemna că bogăția și resursele țării ar fi deturnate în interes privat, în loc să fie utilizate pentru binele public.

Eroziunea mecanismelor de control permite această capturare

O trăsătură esențială a derivei iliberale din Ungaria a fost slăbirea sistematică a controlului și echilibrului între puteri și politizarea instituțiilor independente, precum Curtea Constituțională, justiția, Curtea de Conturi și Parchetul General. Persoane loiale sunt numite în funcții-cheie pe termene lungi, reducând capacitatea acestor instituții de a trage la răspundere guvernul sau de a combate corupția.

Într-un astfel de sistem, „corupția”, care altădată era considerată o abatere, devine „principiul de funcționare al statului” – uneori chiar legitimată de sistemul judiciar. 

În România, acest model ar însemna că instituțiile create pentru a proteja cetățenii de abuzuri ar fi anulate sau golite de conținut.

Nepăsare față de drepturi și înrăutățirea situației pentru grupurile vulnerabile

Regimurile iliberale cu elemente de capitalism de cumetrie implementează politici care afectează direct cetățenii, în special cei săraci sau marginalizați. În Ungaria:

• impozitul unic avantajează mai ales clasele mijlocii superioare și pe cei apropiați de regim;
• cheltuielile sociale pentru săraci și șomeri sunt reduse;
• grupuri precum romii sunt supuse excluderii sociale și sunt considerate „neimportante politic”.

În același timp, drepturi precum libertatea de întrunire, religioasă, educațională, socială sau a angajaților pot fi restrânse. 

Consecințele nu sunt doar schimbări de stil politic, ci degradări reale ale condițiilor de trai și ale drepturilor fundamentale.

Slăbirea societății civile și a opoziției politice

Modelul iliberal urmărește să controleze și să marginalizeze organizațiile independente și opoziția politică, adesea prin controlul finanțării și al accesului la resurse. Astfel, capacitatea cetățenilor de a critica, de a se organiza sau de a propune alternative este subminată.

În același timp, acest model accentuează polarizarea și neîncrederea publică în instituții. Într-un astfel de climat, este tot mai dificil pentru cetățeni să se mobilizeze în fața abuzurilor sau să apere interese colective în afara cadrului impus de partidul aflat la putere.

Controlul asupra presei și al circulației informației

Un pas crucial în instaurarea unui regim iliberal este preluarea controlului asupra presei, atât publice cât și private. Acest control:

• limitează libertatea presei;
• restricționează accesul cetățenilor la informații diverse și critice;
• este folosit pentru a modela narațiuni favorabile regimului;
• implică direcționarea resurselor publice către instituții media loiale.

Fără o presă liberă, devine extrem de dificil pentru populație să afle despre corupție sau abuzuri și, prin urmare, să tragă guvernul la răspundere.

Cazul Ungariei arată că o derivă iliberală însoțită de capitalism de cumetrie nu este doar o schimbare de stil politic, ci o transformare profundă și sistemică. Aceasta:

• concentrează puterea și averea în mâinile unui grup restrâns;
• slăbește protecțiile democratice;
• afectează grav categoriile vulnerabile;
• limitează libertățile fundamentale;
• și face aproape imposibilă rezistența civică informată.

Sunt motive esențiale pentru care cetățenii din România ar trebui să fie profund preocupați de riscul de a merge pe o cale similară.

5. Ce putem învăța noi din lecția Ungariei?

Din contextul istoric al Ungariei putem observa că ceea ce se întâmplă în România nu este atât de diferit de Ungaria anului 2010, când Fidesz a reușit să obțină o supermajoritate parlamentară, profitând de o criză profundă de încredere în partidele tradiționale, de polarizarea accentuată a societății și de o dorință generalizată pentru ordine și stabilitate.

Acea victorie i-a permis lui Viktor Orbán să rescrie constituția, să captureze instituții independente, să concentreze puterea în jurul propriului partid și să schimbe ireversibil regulile jocului democratic. Acest proces s-a desfășurat în pași aparent legali, dar cu efecte sistemice asupra echilibrului de putere și pluralismului politic.

În România de azi, vedem semne similare: neîncredere cronică în clasa politică, ascensiunea discursului populist, tentația autoritarismului „eficient” și slăbirea treptată a instituțiilor de control. Dacă nu există o reacție democratică clară și coerentă — atât din partea societății civile, cât și a liderilor politici responsabili —, există riscul ca România să repete, în oglindă, traiectoria Ungariei post-2010.

Astăzi, în 2025, am reușit să oprim avansul extremist, cel puțin în ceea ce privește poziția prezidențială, alegând un candidat perceput ca echilibrat, independent și pro-european. Însă vom fi la fel de norocoși în 2028 la următoarele alegeri parlamentare? Norocul nu este o strategie. În lipsa unor investiții reale în educație civică, în consolidarea instituțiilor independente, în protejarea presei libere și în sprijinirea societății civile, fereastra de oportunitate pe care o avem acum se poate închide rapid.

Cazul ungar oferă o serie de perspective – atât negative (ca avertisment), cât și pozitive (exemple de rezistență) – care pot fi relevante pentru România.

Iată ce ar trebui să ne preocupe în România:

Cadrul instituțional și juridic

• Avertisment din cazul Ungariei: Deși în Ungaria există măsuri legale și represive împotriva extremismului de dreapta (precum „legea împotriva criminalității în uniformă” care vizează grupările de tip miliție), acestea pot fi aplicate cu motivații politice, ca instrumente împotriva rivalilor politici. În plus, aplicarea legilor împotriva discursului instigator la ură sau a crimelor motivate de ură este adesea slabă sau părtinitoare: poliția clasifică greșit incidentele, iar instanțele nu recunosc motivele de ură. Documentele de politici publice nu au o definiție clară a extremismului de dreapta.
• Lecție posibilă pentru România: Simpla existență a unor legi nu este suficientă dacă aplicarea lor este ineficientă sau politizată. România ar trebui să acorde prioritate aplicării independente și echitabile a legii, mai ales în ceea ce privește acțiunile extremiste și infracțiunile motivate de ură. Lipsa unei strategii naționale împotriva extremismului în Ungaria poate fi un semnal de alarmă: România poate acționa preventiv prin dezvoltarea unei strategii cuprinzătoare, autonome și nepolitizate de combatere a extremismului.

Educație și prevenție

• Avertisment din politica educațională a Ungariei: Sistemul educațional controlat de stat promovează o ideologie naționalistă, conservatoare, lipsită de educație civică autentică, accentuând o narațiune a victimizării și imaginea negativă a unor grupuri sociale. Această abordare nu face decât să consolideze, în loc să combată, tendințele extremiste și de securitizare.
• Lecție posibilă pentru România: România ar trebui să evite adoptarea unui model educațional ce promovează naționalismul exclusivist, revizionismul istoric sau stereotipurile despre minorități. Lecția-cheie este nevoia de educație civică solidă, dezvoltarea gândirii critice și alfabetizare media digitală, integrate în școli pentru a ajuta tinerii să recunoască și să respingă narațiunile extremiste și propaganda.
• Lacuna în deradicalizare: Atât în Ungaria, cât și în România, lipsesc programe guvernamentale de descurajare, dezangajare sau deradicalizare. Această lacună ar trebui abordată urgent prin inițiative publice sau prin sprijinirea unor programe independente.

Mass-media

• Avertisment din peisajul media ungar: Colonizarea presei de către partidul aflat la guvernare a dus la marginalizarea opoziției și la normalizarea ideilor problematice. Chiar și mass-media „mainstream” amplifică adesea mesaje extremiste prin preluarea cadrului de interpretare (ex. „criminalitatea țigănească”). Grupările extremiste folosesc eficient spațiul online în contextul în care presa tradițională devine inaccesibilă.
• Lecție posibilă pentru România: Este esențial să se protejeze presa independentă și să se evite concentrarea ei în mâinile actorilor politici. România ar putea urma exemplul polonez, unde unele organizații și figuri publice au boicotat media care promovează extremismul. În plus, este crucial să se investească în contra-narațiuni online, conținut alternativ care promovează toleranța, valorile democratice și informațiile verificate.

Rolul societății civile și al actorilor independenți

• Perspectivă din Ungaria: În ciuda presiunilor, controlului de stat și lipsei de finanțare internă (fiind dependente de fonduri europene sau internaționale), ONG-urile, mișcările civice și actorii independenți din Ungaria joacă un rol vital în „răspunsul imun” la iliberalism și extremism. Exemplele includ protestele MiLA, mișcarea Solidaritatea, protestele studenților sau arta politică.
• Lecție posibilă pentru România: Atunci când instituțiile statului sunt pasive sau nefuncționale, societatea civilă și inițiativele de bază devin esențiale. România ar trebui să sprijine activ ONG-urile independente, grupurile comunitare și proiectele culturale care susțin valorile democratice, toleranța, gândirea critică și participarea publică. Accesul la finanțări externe poate fi o soluție salvatoare în lipsa sprijinului guvernamental.

Abordarea cauzelor profunde

• Observație din sprijinul pentru extremismul de dreapta în Ungaria: Popularitatea acestuia este legată de probleme sociale profunde, crize economice, deziluzie față de elitele politice și lipsă de încredere în sistem. Grupările extremiste oferă „soluții simple” la probleme complexe.
• Lecție posibilă pentru România: Combaterea extremismului nu poate fi redusă la intervenții directe asupra grupărilor extremiste. Este esențial să se abordeze cauzele structurale: sărăcia, inegalitatea, lipsa de oportunități și neîncrederea în instituțiile democratice. Reconstruirea încrederii și capacității statului de a rezolva probleme reale este o strategie de durată pentru a reduce atractivitatea soluțiilor radicale.

În concluzie:

Situația din Ungaria oferă mai degrabă un avertisment decât un model de politici anti-extremiste. Lecțiile pentru România vizează întărirea instituțiilor democratice independente, promovarea educației civice și a gândirii critice, sprijinirea presei libere și susținerea societății civile ca un zid de protecție împotriva tendințelor iliberale și extremiste.

Este noul președinte, Nicușor Dan, pregătit să învețe din aceste lecții? Va fi dispus să folosească mandatul său nu doar pentru a administra, ci pentru a consolida cultura democratică și instituțiile care o susțin? Aceste întrebări sunt esențiale, mai ales într-un context regional în care tentațiile autoritare câștigă teren, iar populismul iliberal devine tot mai atractiv pentru societăți frustrate, polarizate și economic vulnerabile.

România are o fereastră de oportunitate. Un președinte perceput ca independent și tehnocrat ar putea oferi un moment de respiro, dar fără o agendă democratică coerentă și curajoasă, acest capital de încredere poate fi irosit. Va alege noul președinte să investească în justiție, educație, pluralism media și dialog civic — sau va lăsa aceste domenii în umbră, sub pretextul că nu țin de prerogativele directe ale funcției?

Consolidarea democrației nu este doar un exercițiu instituțional, ci o alegere politică și morală. Ungaria ne arată cât de ușor pot fi deturnate formele democrației atunci când esența ei este ignorată. România poate merge pe un alt drum — dar pentru asta, e nevoie de lideri care să înțeleagă lecțiile trecutului și să aibă curajul de a acționa în numele viitorului.

Surse:

Measures against right-wing extremism in an illiberal populist country: The case of Hungary

Extremism vs. democracy in Central Europe: issues, experiences, challenges

The Hungarian patient: Social Opposition to an Illiberal Democracy

The Political Economy of Viktor Orbán’s Illiberal Democracy, 2010–2023